Am stat de vorbă cu Domnița Szabadi, Alumni & Development Manager, la Transylvania College, școala britanică internațională din Cluj-Napoca, singura școală din regiune căreia i s-a conferit, de către Departamentul pentru Educație din Marea Britanie, statutul oficial de Școală Britanică Internațională (BSO-British School Overseas). Alături de această acreditare importantă și de cea conferită prin ARACIP de către Ministerul Educației, Transylvania College este totodată acreditată Cambridge pentru liceu si este membru acreditat în Consiliul Școlilor Britanice Internaționale (COBIS). Transylvania College se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei. Profesorii și elevii de la Transylvania College reprezintă 35 de națiuni.

Domnița, care sunt misiunea și valorile voastre, ce vă doriți să construiți, ce visați să lăsați în urma voastră?

Viziunea Transylvania College sună așa: A Global journey for mindful leaders. Ne dorim să formăm tineri care sunt pregătiți să facă față cu succes provocărilor pe care le întâmpină și să aibă un impact pozitiv în comunitatea lor, oriunde în lume vor ajunge sa trăiască sau să profeseze. Iar misiunea noastră, “have a voice, make a difference, discover your spark” este de a-i inspira pe membrii comunității noastre (elevi, părinți, profesori) să își descopere vocea, să o folosească în a face o diferență în comunitatea în care activează, să își identifice și să își urmeze pasiunea, vocația. Sunt deziderate foarte simple și noi rezonăm foarte puternic cu ele. Viziunea și misiunea s-au decantat și au crescut o dată cu școala, cu echipa și cu elevii noștri.

“Have a voice, make a difference, discover your spark” 

Povestea școlii Transylvania College a început acum 25 de ani, acasă la Simona Baciu, într-una din camere, cu 12 copii care au format prima grupă de grădiniță, care pe atunci s-a numit Happy Kids. A fost un proiect venit din suflet, din dorința de a oferi o alternativă de educație sănătoasă, centrată pe copil, vizând dezvoltarea holistică a fiecărui elev.

Avem convingerea că fiecare copil este diferit, așa cum fiecare om este unic. De aceea, credem că fiecare are nevoi specifice și merită atenția și suportul nostru, astfel încât să se dezvolte frumos, întreg și să își poată valorifica potențialul.

Viziunea și misiunea sunt rezultatul unui proces la care noi, ca echipă, și mă refer la echipa de management, împreună cu profesorii, am lucrat aproximativ doi ani de zile. Ne-am uitat la ce e important pentru noi, pentru copii, pentru părinți și ne-am gândit foarte mult la cum vrem să fie elevii din școala noastră peste 10 ani, peste 20 de ani.

Cum s-a dezvoltat fundraisingul în organizația voastră în ultimii ani? Ce obiective/țeluri aveți?

După 25 de ani, am ajuns la momentul în care avem o strategie, avem obiective și un plan de acțiune. Filosofia noastră în organizație este că toată activitatea de dezvoltare, care include și fundraising-ul, se bazează pe ideea de a crea o cultură a dăruirii, a implicării. Ne dorim să creăm cultura aceasta construind relații sănătoase și trainice cu oamenii care cred în valoarea și în importanța educației. Acei oameni care rezonează și își doresc să fie implicați.

Filosofia noastră se bazează pe ideea de a crea o cultură a dăruirii, a implicării. Ne dorim să creăm cultura aceasta construind relații sănătoase și trainice cu oamenii care cred în valoarea educației, care cred în proiectele noastre.

Cum ai ajuns să faci fundraising ? Ai ales tu sau te-a ales fundraising-ul pe tine?

Cu siguranță m-a ales el pe mine. Nici nu știam că există conceptul. Era prin 2007, lucram la FRCCF, la recepție, și mi-am dorit să fac mai mult. Stând de vorbă cu colegii, am aflat că se organiza Junior Park și am început să mă implic. După scurt timp, s-a ivit oportunitatea unui job. Nu aveam idee ce presupune meseria asta, însă de atunci meseria de fundraiser m-a tot ales, iar eu am tot continuat să o aleg.

Ce te motivează, ce te face să te trezești dimineața și să mergi la birou?

Răspunsul e foarte simplu: oamenii cu care lucrez.

Datorită oamenilor pe care i-am întâlnit, am ajuns să descopăr meseria asta, datorită lor s-au întâmplat lucrurile frumos, am avut impact în proiecte, am schimbat viața oamenilor. Despre asta este vorba, acesta este motorul meu: oamenii cu care rezonezi, care înțeleg ce faci, care aleg să sprijine cauza pe care o reprezinți.

Iar aici, în școală, oamenii sunt absolut minunați. Sunt profesioniști, au valori foarte bine definite, pe care le transmit mai departe către copii și către părinți. Interacțiunea cu elevii este o inspirație zi de zi. Îi vezi, pe de o parte, că sunt atât de tineri (la Transylvania College sunt copii de la 1 an și 8 luni până la 18 ani), și, pe de altă parte, că au resurse imense de creativitate, energie și de entuziasm. Vor să schimbe lumea! În bine!

Ce cred oamenii din jurul tău despre meseria ta?

De-a lungul timpului, majoritatea cunoscuților nu înțelegeau exact cu ce mă ocup. Unii au crezut că predau la școală, alții că mă ocup cu organizarea de evenimente. Există și percepția asta, un pic brutală, că mă duc să cer bani oamenilor. Tot ce am încercat să le explic este că întotdeauna banii sunt un efect. Fondurile, suportul, resursele, totul se întâmplă după ce stau de vorbă cu oamenii și le spun povestea noastră, ei o înțeleg și aleg să sprijine un proiect sau altul.

Care e cea mai grea lecție pe care ai învățat-o ca fundraiser?

Lecțiile sunt multe, însă una dintre ele a avut un impact major în viața mea profesională. Este faptul că pentru fiecare om există un proiect potrivit. Ca om ce mobilizează resurse, îți dorești foarte mult ca cei cărora le spui povestea cauzei tale să aleagă fără ezitare să o susțină. Insă am descoperit că oamenii aleg să susțină acele proiecte care sunt congruente cu valorile și visele lor. Cu cât devii mai repede conștient de asta, cu atât reușești să atragi alături de proiectele tale oamenii potriviți.

Pentru fiecare om există un proiect potrivit

Dar aici, la Transylvania College, lucrez cu copii care într-o zi vor face diferența în comunitățile în care se vor duce. Sunt de 6 ani în această echipă și deja îi văd pe elevi absolvind liceul și mergând la universități din România sau din alte țări. Un aspect care mă bucură nespus este faptul că, atunci când revin în țară sau când timpul le permite, aleg să se întoarcă doar pentru a-și revedea profesorii și pentru a petrece un timp aici, în școală, unde se simt acasă. Ne spun că vin de dor. Ceea ce este minunat!

Ce a însemnat pentru tine Conferința de Fundraising, există ceva ce ai învățat, sau poate ai dezvățat ? Ceva ce ai descoperit și aplicat apoi?

Îmi vine în minte o lecție, era un workshop în care doi dintre invitați povesteau despre cum construiesc relația cu sponsorii și partenerii, cât de important e să îl înțelegi pe celălalt. Să te duci către oamenii din jurul tău cu proiectul potrivit, la momentul potrivit.

Pentru mine, conferința a însemnat tot, mi-a setat perspectiva asupra acestei meserii, mi-a dat conceptele de bază fără de care nu poți să faci meseria asta. Mai departe, m-a ajutat de-a lungul timpului să îmi rafinez abordarea, gândirea, modul în care am construit proiectele, modul în care am transmis mai departe cauza organizației pe care o reprezint, valoarea unui proiect sau a altuia. Când am ajuns să lucrez cu o echipă, am putut să transmit mai departe oamenilor cu care am lucrat, principii sănătoase pentru a face meseria asta.

Ce ți-ai dori să vezi în plus la Conferința din acest an?

Sunt două direcții în care văd valoare: prima este nevoia de a avea mai multe exemple de bună practică a ceea ce înseamnă Capital Campaign, un concept destul de puțin valorificat și din care avem doar câteva exemple în România. Iar a doua direcție: cum faci fundraising în școli. Mi-aș dori să văd asta în speranța că și alte școli din România vor decide să construiască în direcția aceasta.

Ce sfat i-ai da unui fundraiser la început de carieră?

Să se gândească dacă îi place sau nu. Să-i placă oamenii, să aibă încredere în ei și să vadă valoarea din fiecare. Atunci când faci asta, oamenii simt și îți întorc încrederea, valoarea, suportul. Mi se pare singurul mod în care poți să faci cu bucurie și eficient meseria asta.