După 20 de ani de când, împreună cu trei prieteni, a înființat fundația MissioLink International – Timișoara, Lorena Rușovan, Director Executiv, crede la fel de puternic în misiunea pe care și-a asumat-o: “Ca și atunci, și acum mi se pare inacceptabil să nu poți să ajuți un copil care este abuzat.”

Lorena spune că la Conferință și-a găsit nu doar idei, ci și inspirație și entuziasm. “Crezi în cauza ta. Povestește despre ea așa cum mi-ai povesti mie. Fii autentic. Cunoaște-ți proiectele, cauza, colegii, oamenii pe care îi ajuți. Nimic nu „vinde” mai bine decât o poveste de succes. Speranța e argumentul cel mai convingător.”

Care e misiunea MissioLink International?

Fundatia MissioLink International din Timișoara a fost înființată în 2001 și misiunea noastră e să răspundem nevoilor spirituale și materiale ale celor defavorizați din Romania, cu precădere copii și victime ale abuzului.

Cum s-a dezvoltat activitatea de Fundraising în organizația voastră? Cum vă fixați obiectivele?

S-a dezvoltat de la nimic, de la zero, la destul de mult. Suntem printre organizațiile norocoase din România, pentru că de la bun început am avut un partener strategic. Adică am avut niște prieteni în afara României, care au fondat ei înșiși o organizație neguvernamentală cu scopul de a ne promova pe noi și cu scopul de a ne ajuta. Așa am început, cu finanțare de la ei, de 100% și pentru foarte mulți ani, mai exact până prin 2008-2009, chiar și pe campaniile de 2%, majoritatea donatorilor noștri eram noi și prietenii și familiile noastre.

În timp, lucrurile s-au schimbat – noi am văzut în jurul nostru că în România oamenii sunt generoși și vor să susțină, vor să facă bine, trebuie doar să știe că pot face asta. Atunci am început să ne orientăm, să investigăm posibilitatea noastră ca organizație locală de a face fundraising.

Primul pas a fost să aplicăm pentru finanțări pe granturi corporate. Așa am ajuns să cunoaștem ARC, pentru ca ați fost la noi într-o evaluare. De aici am început să ne dăm seama că putem învăța mai mult și am început să ne pregătim, să învățăm metode de fundraising. Cred că am încercat totul: am încercat direct mailing, debit direct. Nu am încercat SMS încă, dar tot ce am învățat am încercat să aplicăm, să evaluăm și să vedem cu ce continuăm. Așa am ajuns de la o finanțare de 100% fonduri din străinătate, să avem în unele proiecte finanțare de 50% din România. Iar global, organizația noastră are un buget operațional de 1 milion euro, din care peste 30% sunt fonduri care provin din alte surse decât granturi.

Fundraising-ul este o parte din atribuția fiecăruia dintre noi

Aveți un om dedicat de fundraising?

Multă vreme m-am implicat eu și am tot învățat. Am avut câteva tentative de a avea un om dedicat, dar nu a funcționat, nu am găsit omul potrivit. În schimb, fundraising-ul este o parte din atribuția fiecăruia dintre noi. Noi suntem angajați, salariul nostru vine din bani dați de alții și de-asta ni se pare firesc ca fiecare dintre noi să se implice în strângerea de fonduri. Suntem oamenii de proiect și prioritatea noastră e implementarea proiectelor, dar toți avem și o componentă de fundraising. Nu poți să vorbești despre proiectul tău fără să spui nevoile proiectului. Directorii departamentelor au componenta de dezvoltare de resurse.

Cum ai ales să lucrezi în fundraising, ai ales tu sau te-a ales domeniul pe tine?

Cred că fundraising-ul m-a ales pe mine. La noi, partenerul nostru strategic nu a oferit o finanțare limitată doar pentru o scurtă perioadă, din contră, a fost un angajament asumat pe termen lung. Nu ni s-au impus obiective în zona de fundraising, însa a fost o nevoie a noastră de a face fundraising, de a crește. Credem în partea de ownership.

Proiectele noastre au început toate ca proiecte de parteneriat cu comunitatea locală. Am avut un prim centru pentru victime minore ale abuzului, apoi ne-am extins la victime minore ale traficului de persoane. Cand am început noi, în 2001, nu exista un serviciu dedicat și specializat – de aici au apărut proiectele noastre, din pionierat – am constatat o nevoie, am analizat, am acționat și am răspuns unor nevoi. Când răspundem la o nevoie care nu-și găsește rezolvare în altă parte, considerăm că este principal responsabilitatea noastră, a românilor, să rezolvăm problema identificată. Noi vrem ca și comunitatea locala să aibă un sentiment de proprietate pe aceste proiecte, să fie parte din ele.

Asta e ceea ce iubesc eu la organizația mea – răspundem unor nevoi, începem de undeva, dar ne gândim și ce putem face ca să nu se mai întâmple.

Nu suntem una dintre organizațiile care strâng foarte mulți bani, sigur că ne dorim asta, dar ceea ce ne caracterizează pe noi este retenția donatorilor noștri. Donatorii noștri, fie că sunt firme mici sau corporații, fie că sunt indivizi, sunt oameni care ne sunt loiali și care au devenit parte din familia noastră. Suntem o organizație relațională și așa ne construim și fundraising-ul în România.

Cauza noastră este una grea, însă rezultatele sunt recompensatoare. Noi avem proiecte de asistență și proiecte de educație si prevenție. Asta e ceea ce iubesc eu la organizația mea – răspundem unor nevoi, începem de undeva, dar ne gândim și ce putem face ca să nu se mai întâmple.

Dacă e să discutăm strict de abuz și de trafic de persoane, ne dorim ca din punctul ăsta de vedere să ajungem să nu mai avem obiectul muncii.

Cred că succesul în fundraising depinde de cum și cât de mult crezi tu în cauza ta.

Ce cred cunoștintele tale despre meseria ta?

Ce pot să îți spun este că răspund și cred că, atunci când tu crezi în cauza pe care o reprezinți, oamenii răspund! Nu cer banii pentru mine, cer banii pentru că alții au nevoie și ca să îi putem ajuta pe ceilalți.

Cred că succesul în fundraising depinde de cum și cât de mult crezi tu în cauza ta. Și atunci da, de la tatăl meu care e pensionar, la fiul meu care e student, la prieteni, până la colegi și oameni cu care interacționez, majoritatea se implică. Și mai am si eu micile mele secrete - cum îmi pun poșeta când sunt într-o întâlnire de exemplu, las să se vada unele lucruri și atunci oamenii devin curioși, au întrebări. Iar eu abia aștept să fiu întrebată!

De ce ai ales cauza asta și ce te motivează să vii în fiecare zi la birou? Care e cea mai mare bucurie în munca ta?

Cauza nu știu dacă am ales-o eu sau m-a ales ea. Lucram în altă organizație, asta era prin 1997, eram tânără mămică și am fost cu colega mea asistent social într-o anchetă socială. Am întâlnit o fetiță de 5 ani abandonată cu niște străini și în scurt timp s-a dovedit că este abuzată multiplu și sever. Pe vremea respectivă, nu aveam mijloacele legale să o scoatem din familie. Atunci a inceput povestea legată de abuz. Ca și atunci, și acum mi se pare inacceptabil să nu poți să ajuți un copil care este abuzat. Nu am putut fi liniștită, am scris memorii către toate instituțiile la care m-am gândit... a durat vreo 3 ani până să apară modificări în legislație și, când au apărut, ne-am apucat de treabă. Nu am căutat meseria sau cauza asta, așa a fost să fie.

Ca și atunci, și acum mi se pare inacceptabil să nu poți să ajuți un copil care este abuzat.

Ce mă mulțumește pe mine în fiecare zi sunt două lucruri. Să văd schimbarea în viața acestor copii. Fata despre care spuneam a ajuns în grija noastră abia prin 2004, la 7 ani după ce am găsit-o și când vezi că acum fata respectivă are o meserie, e căsătorită, e mamă, astea sunt satisfacțiile. Satisfacția e aceeași la o fată care e studentă la medicină sau la o fată care termină o școală profesională sau la o fată care e măritată și are o familie. Faptul că fetele noastre reușesc să își construiască o viață independentă e o satisfacție enormă!

O altă satisfacție e echipa mea, colegii mei. Faptul că sunt lângă mine, faptul că mergem împreună, că învățăm împreună, că își însușesc și își asumă valorile și cauza. Faptul ca sunt interesați, că vor să ajute. Motivul pentru care am pornit în această organizație e preluat de oameni care continuă, care preiau scopul nostru și care îmi dau bucuria și mulțumirea că, indiferent ce se întâmplă cu mine și unde mă duc, lucrurile nu se termină aici.

Am învățat cât de greu e și cât de scump poate fi la început.

Ce a însemnat Conferința Națională de Fundraising pentru tine? Ce ai învățat și încercat de acolo?

În primul rând, eu am început cu un curs de 3 zile ținut de Roxana Sofică la București, în care am învățat metodele de fundraising. Am încercat tot și încă mai continuăm cu direct mailing pentru că răspunsul încă e bun, încă suntem într-o rată de răspuns chiar și peste 2%, există recurență.

La Conferință am învățat tot. De la cum să am pitch de un minut, cum să scriem o scrisoare, cum să atragem atenția în primele 6 secunde asupra scrisorii. Astea le-am învățat de la toate evenimentele organizate de voi.

Am învățat cât de greu e și cât de scump poate fi la început. Am învățat să evaluăm, să stăm și să vedem ce a ieșit, ce nu ne-a ieșit și de ce, că e OK să spui “asta nu mai fac, pentru că nu merită”. Am învățat foarte multe de la voi, dragilor!

Ceea ce m-a ajutat pe mine a fost și să văd entuziasmul și bucuria voastră, a celor care participă, generozitatea cu care oameni cu experiență sau alte organizații împărtășesc și bune, și rele. Oamenii vorbesc deschis în ateliere și asta contează enorm!

Dincolo de ce am învățat eu direct de la voi, acum în ultimii ani vin colegi de-ai mei la conferință. E vremea lor. Colegii mei au învățat enorm de la voi în ultimii ani, iar acum evaluez inovația adusă de ei în fundraising-ul nostru, după ce au fost la conferințele ARC.

Ai vrea să afli ceva nou la Conferința Națională de Fundraising?

Ce am apreciat la ediția din acest an e masterclass-ul din deschidere. Eu am participat la masterclass-uri organizate de voi, dar au fost în alte perioade, nu odată cu conferința. Acum faptul că e în același timp mi se pare un mare plus. Munca e concentrată, ideile și noutățile se așează mai bine, efectul e foarte bun.

Entuziasmul e ok, curajul e benefic, dar să nu planifici poate costa.

Care e cea mai grea lecție învățată ca fundraiser?

Ce poate însemna să nu planifici... Entuziasmul e ok, curajul e benefic, dar să nu planifici poate costa. Pe mine m-a costat pentru că noi nu trebuie să ne convingem doar pe noi că funcționează, ci trebuie să convingem și un board că trebuie să investim în fundraising, iar asta a fost o lecție care a venit cu un preț.

Un alt lucru pe care l-am învățat este ca niciodată să nu subestimezi donatorul! Trebuie să fii autentic și trebuie să accepți că totuși cauza ta nu e obligatoriu să fie cauza oricui căruia îi ceri să o susțină. Când insiști, nu faci decât să distrugi o relație pe care încerci să o construiești. Respectă donatorul, respectă-i punctul de vedere și respectă-i cauza.

Trebuie să accepți că totuși cauza ta nu e obligatoriu să fie cauza oricui căruia îi ceri să o susțină.

Dacă ar fi să îi dai un sfat cuiva la început de carieră, care ar fi acela?

Soțul meu spune că cine nu poate da exemple, dă sfaturi. Un sfat: să meargă cu convingere. Crezi în cauza ta. Povestește despre ea așa cum mi-ai povesti mie. Fii autentic. Oamenii sunt buni, sunt generoși, sunt inteligenți și trebuie să respectăm asta. Nu încerca să păcălești. Poate păcălești pe cineva o dată, dar nu poți păcăli pe toată lumea și nu pentru multă vreme.

Apoi l-aș sfătui să cunoască proiectele, să cunoască beneficiarii, să cunoască oamenii care lucrează pe proiecte, colegii, pentru că nimic nu „vinde” mai bine decât povestea de succes. Noi spunem story of hope, povestim de speranță. Speranța e argumentul cel mai convingător.