Gabriela e o veche prietenă de-a Conferinței Naționale de Fundraising și are un parcurs cel puțin interesant. De la contabilitate, a ajuns să se ocupe de fundraising pentru una din cele mai mari organizații din țară. Am stat de vorbă cu Gabriela să vedem ce o motivează să continue munca pentru o cauză delicată cum e cea a HOSPICE Casa Speranței și ce învață, an de an, de la Conferință.

Gabriela, cum a ajuns HOSPICE Casa Speranței în România? Și care e misiunea voastră, ca organizație?

Povestea HOSPICE începe cu Graham Perolls care, după ce a văzut efectele pe care îngrijirea paliativă le-a avut asupra tatălui său bolnav de cancer, a decis să deschidă un centru hospice în oraşul său natal din Marea Britanie. Turist fiind prin anii 1975, a cunoscut țara noastră și s-a îndrăgostit de locurile și de oamenii de aici. Între timp, în România a căzut comunismul, iar televiziunile arătau imagini şocante din orfelinatele româneşti. Cu gândul că pentru această problemă se vor găsi soluţii, Graham și-a îndreptat atenția către bolnavii de cancer.
Alături de prietenii săi din Braşov a vizitat spitalul de oncologie. În timp ce făcea un tur al spitalului, s-a întâmplat să fie martor la îngrozitoarele chinuri în care sfârșea un tânăr bolnav de cancer, iar medicii nu îl puteau ajuta, pentru că nu aveau medicamentele necesare. Impresionat de această întâmplare, s-a întors acasă și a început să strângă fonduri pentru deschiderea primului centru de îngrijire paliativă din România.

Iată cum o înșiruire de momente tragice s-a transformat într-o idee care avea să ajute mii de familii să-şi găsească liniştea în clipele de cumpănă din vieţile lor.

Dacă în primii ani de activitate misiunea organizației era să introducă îngrijirea paliativă în România, în prezent HOSPICE Casa Speranței oferă cu profesionalism și dăruire îngrijirea de care au nevoie copiii și adulţii care trăiesc cu o boală incurabilă, oferind servicii specializate pentru ei și familiile lor. Organizația dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel naţional și internaţional prin informare, educaţie, consultanţă și îmbunătăţirea legislaţiei.

În decursul celor 25 de ani de activitate, HOSPICE Casa Speranţei a înființat centrele proprii de la Brașov și București și două echipe mobile la Zărnești și Făgăraș. În prezent, organizația oferă îngrijire la domiciliu, activităţi în centre de zi, servicii sociale, sesiuni de kinetoterapie, consiliere psiho-emoţională şi spirituală, atât pentru bolnavi, cât şi pentru familiile lor.

Cum a evoluat fundraisingul la voi, de la ideea lui Graham și până în zilele noastre?

Primul fundraiser în organizația noastră a fost, desigur, Graham Perolls. În primii ani, activitatea fundației era susținută în totalitate de partenerii britanici, ca mai apoi, prin anul 2000 să fie o persoană desemnată să facă strângere de fonduri.

Acesta a fost începutul, pe urmă au venit încrederea și curajul.

În anul 1994 a avut loc primul concert caritabil susținut de Corul Astra la Catedrala Greco-Catolică din centrul Brașovului. Seria concertelor a fost continuată de coruri din țară sau Marea Britanie. Intrarea era liberă, se făcea apel la donații. Îmi amintesc că, în 2004, un cor din Anglia a susținut pentru cauză concerte care au avut loc în trei biserici cu orgă din Transilvania: Biserica Neagră din Brașov, Biserica din Deal din Sighișoara și Biserica Evanghelică din Sibiu. Deja era altceva, organizam o serie de evenimente în alte orașe, apăreau noi provocări cărora le-am făcut față, implicând comunitatea săsească și asigurând o bună promovare la nivel local.

În acel an am participat pentru prima dată la Conferința Națională de Fundraising și Ozana Botea ne prezenta Noaptea Sânzienelor, umitorul eveniment pe care îl organizase în Timișoara. Conferința s-a încheiat, iar eu și Laura Iosub - colega mea, ne-am luat rămas bun de la noii prieteni fundraiseri, mult mai încrezătoare, optimiste, entuziaste, pline de curaj și inspirație. În 2005, alături de Laura, organizam primul concert la sala Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov, cu participarea trupei Nightlooser și a maestrului Harry Tavitian. Să nu credeți că a fost ușor! A apărut neprevăzutul, o afecțiune care l-a silit pe unul dintre membrii importanți ai trupei Nighlooser să nu poată susține concertul. Dar poate așa a fost să fie, căci altfel nu am fi avut prilejul să-l întălnim pe Maestrul Harry Tavitian și să-i câștigăm prietenia.

Acesta a fost începutul, pe urmă a venit încrederea și curajul. Au urmat seratele de la Brașov, balul “Edelweiss” organizat la București, Crosul „Aleargă Tu pentru Ei!” și parteneriatul cu Maratonul Internațional de la București.

Am organizat evenimente menite să atragă atenția comunității asupra importanței pe care o au serviciile de îngrijire paliativă și nevoia pacienților cu boli incurabile de a beneficia gratuit de acest tip de servicii.

Dar știm cu toții că nu e bine să așezi toate ouăle într-un singur coș, drept urmare am diversificat activitățile de strângere de fonduri și ne-am concentrat pe două tipuri de campanii, astfel încât mesajul nostru să ajungă la cât mai multe persoane fizice, dar și la cât mai multe companii.

Dar cum ai ajuns să lucrezi în fundraising? Și, mai ales, să fii fundraiser pentru o cauză dificilă, cum e HOSPICE?

De la bun început viața din HOSPICE m-a fascinat. Era un mediu total diferit de cel pe care mi l-a oferit fabrica din care venisem. Lucram în contabilitate, dar mă ofeream voluntar să ajut la pregătirea evenimentelor de fundraising.

Graham Perolls a fost cel care mi-a schimbat viața în momentul în care a hotărât să fiu fundraiser. Recunosc că nu credeam că sunt potrivită pentru a face această muncă. Dar omul pe care eu îl admir și îl prețuiesc credea că aș putea fi un bun fundraiser. Investea în mine încredere, iar eu nu îl puteam dezamăgi fugind de această nouă responsabilitate. A fost o provocare și o promisiune că voi reuși.

Multă muncă, cercetare, informații, calcule, analiză, estimări, riscuri asumate, emoții uriașe și bucurii pe măsură.

Pe urmă, la prima Conferință Națională de Fundraising, percepția mi s-a schimbat după ce am învățat primele lecții: “dacă sponsorul poartă șosete negre, să nu uit că și șosetele mele tot negre sunt” – Mario De Mezzo. În spatele birourilor impozante, să nu uităm că stau oameni.

Fundraiserul vine cu mâna întinsă, pregătită pentru strângerea care pecetluiește un parteneriat.

Conferința Națională de Fundraising vestește primăvara și oferă ocazia profesioniștilor să se întâlnească, să schimbe idei, experiențe, să învețe unii de la alții. Mai apoi, așa cum zice ardeleanul, o vreme șezi și cugeți, apoi îți sufleci mânecile și treci la treabă!

Care sunt lucrurile care te motivează cel mai mult să continui să faci fundraising? Cum te inspiră povestea HOSPICE?

Fiecare om pe care îl întâlnesc în HOSPICE are o poveste. Aici am învățat să prețuiesc cu adevărat viața, să mă bucur de fiecare zi, chiar dacă planurile nu ies mereu asa cum îmi doresc să iasă. Aici am învățat că trebuie să prețuim viața, să fim vii, să ne bucurăm de darul neprețuit al sănătății.

Port cu mine poveștile pacienților și ale colegilor medici, asistente medicale și asistente sociale. Și când îmi spun că e greu și nu mai pot, mă gândesc la ei, oamenii cu timpul măsurat, cei ale căror visuri se năruie și pentru care „mâine” are o altă însemnătate. Sunt privilegiată să lucrez într-un mediu care mă provoacă și stimulează în fiecare zi. Oamenii cu care fac echipă și-au găsit motivația, cunosc foarte bime cauza, împărtășim același entuziasm, construim împreună, ne completăm unul pe celălalt. Discuțiile aprinse, schimbul de păreri, maturitatea de a privi obiectiv un punct opus de vedere întregesc atmosfera biroului și ne fac munca mult mai frumoasă și interesantă.

Ce cred cunoștințele tale despre meseria ta?

Mulți mă invidiază, au impresia că sunt plătită ca să particip la tot felul de evenimente, fie că sunt invitată, fie că le organizez. Alții mă văd bine conectată social, o persoană cu multe “cunoștințe și relații”, dar cei mai mulți se așteaptă să le cer, într-o formă sau alta, ajutorul.

Am învățat că refuzul nu trebuie luat personal, trebuie să ai capacitatea să înțelegi și să accepți motivul pentru care ajutorul nu este oferit.

Ce a însemnat pentru tine Conferința Națională de Fundraising până acum? Ce ai învățat, dezvățat, descoperit sau încercat în urma Conferințelor anterioare ?

Sunt interesată să aflu tot ce este nou în domeniu: mecanisme, metode, rețeta care asigură succesul unui eveniment. La una din primele ediții ale conferinței, o ascultam pe Cristiana Ionescu, pe atunci fundraiser la SOS Satele Copiilor, prezentând o campanie direct mailing. Am testat, a dat rezultate, merită.
Conferința de Fundraising m-a învățat că trebuie să ne cunoaștem donatorii, să comunicăm cu acestia, să-i fidelizăm și să-i creștem. Să te bucuri de rezultatele obținute, dar să abordezi strategic acțiunile viitoare. Să fii original, inovator, să testezi.

Fii curios, cercetează, urmărește activitatea profesioniștilor, întreabă, învață, ia exemplele de bună practică, aplică ceea ce crezi că se potrivește în comunitatea în care îți desfășori activitatea. Nu reinventa roata, inovează și testează. Evaluează corect și obiectiv. Eșec sau reușită, poate fi o lecție învățată.

Care a fost cea mai grea lecție pe care ai învățat-o până acum ca fundraiser?

Refuzul. Am învățat că refuzul nu trebuie luat personal, trebuie să ai capacitatea să înțelegi și să accepți motivul pentru care ajutorul nu este oferit. Să nu fii supărat și să revii cu o nouă solicitare, poate într-un moment mai bun. Acolo unde se închide o ușă, se poate deschide o fereastră.

Ce simți că îți lipseste și vrei să afli de la Conferință?

Intuiesc că fundraising în online este extrem de ofertant. Îmi doresc să aflu cât mai multe astfel încât să pot exploata potențialul pe care mediul online îl oferă. Să aflu cum au fost organizate campanii eficiente, să fiu surprinsă, să învăț.

Ce sfat i-ai da unei persoane aflate la inceputul carierei de fundraiser?

În munca noastră de zi cu zi avem de-a face cu oameni. Oamenii sunt cei care iau deciziile, fie că semnează un contract de sponsorizare, fie că aleg să ofere ajutorul într-o formă sau alta. Să nu uităm nicio clipă că ne adresăm unor oameni cu emoții, trăiri. Câteodată mai au și câte o zi proastă. Tu le vei spune multe. Despre cauză, despre beneficiari, despre munca ta și a organizației tale, despre nevoi … Apoi, respiră și ia-ți răgaz preț de o clipă și ascultă-i. Dă-le timp să-ți vorbească. Ascultă-i!

Fii curios, cercetează, urmărește activitatea profesioniștilor, întreabă, învață, ia exemplele de bună practică, aplică ceea ce crezi că se potrivește în comunitatea în care îți desfășori activitatea. Nu reinventa roata, inovează și testează. Evaluează corect și obiectiv. Eșec sau reușită, poate fi o lecție învățată.