Am discutat cu Anna Burtea, Director Executiv al Fundației Inimă de Copil, despre provocările pe care le-au întâmpinat de-a lungul anilor, inclusiv în perioada în care se reforma sistemul de servicii sociale in România, până în acest moment, când fundația are o strategie de fundraising pe următorii 5 ani.

Care e misiunea organizației voastre, Anna?

Misiunea Fundaţiei Inimă de Copil este creşterea calităţii vieţii copiilor şi familiilor în dificultate, prin programe sociale, lucrul cu autorităţile, advocacy, lobby.

Cum s-a dezvoltat fundraising-ul în organizaţie?

Noi am pornit dintr-o organizaţie mică, de voluntari, cu resurse proprii, iar lucrul acesta a fost mulţi ani o provocare. Organizaţia, ca multe altele din România, s-a dezvoltat într-o perioadă în care se reforma sistemul de servicii sociale din România. La început făceam fundraising şi în comunitate, şi extern, dar avea o pondere mai mică faţă de proiectele de finanţare. Până acum 6-7 ani, cam 70% din fondurile organizaţiei proveneau din proiecte de finanţare, restul erau niște colaborări externe, de la donatori externi şi din ţară. În ultimii ani ne-am diversificat sursele de fundraising, iar acum avem o strategie pe 5 ani de zile.

Mă motivează schimbările pe care le văd în viața copiilor. Mă motivează să văd schimbarile pe care putem să le producem în timp, fiind alături de ei zi de zi, faptul că mulţi dintre ei rămân în familii și merg la şcoală, că ajung la un nivel de educație peste cel al părinţilor și au mai multe șanse la o viață decentă decât ei.

Aveţi un om dedicat pe fundraising?

Da, avem un om dedicat. În plus, mai sunt și alți angajați care sunt implicați fie în comunicare, fie în fundraising. Şi eu sunt una dintre aceste persoane.

Ce te motivează să vii la birou?

Mă motivează schimbările pe care le văd în viața copiilor. Lucrăm cu copii din familii aflate în dificultate, copii şi tineri cu dizabilităţi, deci în sfera socială. Mă motivează să văd schimbarile pe care putem să le producem în timp, fiind alături de ei zi de zi, faptul că mulţi dintre ei rămân în familii și merg la şcoală, că ajung la un nivel de educație peste cel al părinţilor și au mai multe șanse la o viață decentă decât ei. Dincolo de toate dificultăţile și provocările pe care le întâmpinăm, căldura lor, zâmbetul lor, faptul că ştiu în ce situație erau și ce progrese reușesc să facă, speranţa că vor avea un viitor frumos, toate acestea mă motivează să continui. După 21 de ani, ai dovada că poți produce o schimbare şi satisfacția e foarte mare.

Ce a însemnat pentu tine Conferinţa Națională de Fundraising?

Conferința ARC a însemnat foarte multe lucruri. În fiecare an am învăţat ceva nou. Am aflat de metode de fundraising pe care nu le încercasem, de exemplu, despre folosirea telemarketing-ului în campaniile pentru direcționarea a 20% din impozitul pe profit.

În fiecare an, conferinţa ne-a surprins cu informație nouă și relevantă. Fie că afli despre o metodă nouă de fundraising, fie că te face să vezi în altă perspectivă ceva ce până acum nu ţi-a ieşit prea bine, faptul că am participat la ateliere cu colegi care încercaseră lucrurile respective și care ne-au dat informații practice și date concrete despre fundraising ne-a ajutat să dezvoltăm activitatea de atragere de fonduri. Pentru noi a contat foarte mult și partea de interacţiune şi de networking cu cei din alte organizaţii. A fost un mediu important de creştere, care ne-a ținut la curent cu ceea ce se practică în materie de fundraising în România.

Mi se pare că mai avem mult de construit până la maturizarea filantropiei în România, iar rolul pe care trebuie să ni-l asumăm ca organizații este de a educa donatorii și a le demonstra, în același timp, că investiția lor este folosită cu responsabilitate și că produce rezultatele de care avem cu toții nevoie.

În materie de fundraising, simţi că îţi lipseşte ceva şi ti-ar plăcea să se discute la conferinţă?

Deși sunt subiecte care s-au mai abordat, ne interesează dezvoltarea relaţiei și creșterea implicării donatorilor importanţi, fie corporate, fie donatori individuali. Noi, ca organizaţie, suntem în faza în care dezvoltăm parteneriate strategice pentru câteva programe pe care vrem să le dezvoltam.

Din experienţa ta, care a fost cea mai grea lecţie învăţată ca fundraiser?

O lectie foarte grea a fost să accept că oamenii pot să nu fie interesaţi de cauzele care sunt importante pentru mine. Mi-e mai uşor să înţeleg argumentele unui partener corporate, acestea țin de niște direcții strategice. Când vine vorba de donatori însă, mi-e greu să mă împac cu ideea că nu sunt sensibilizați de nevoile copiilor dezavantajați.

La nivel de ţară, după atâţia ani de campanii de fundraising în care am comunicat facilitățile fiscale de care se bucură angajații și companiile, mă surprinde gradul lor redus de conștientizare a schimbărilor sociale pe care le pot face cu un efort minim. Mi se pare că mai avem mult de construit până la maturizarea filantropiei în România, iar rolul pe care trebuie să ni-l asumăm ca organizații este de a educa donatorii și a le demonstra, în același timp, că investiția lor este folosită cu responsabilitate și că produce rezultatele de care avem cu toții nevoie.

Privin însă în urmă, lucrurile s-au îmbunătățit considerabil. Din ce în ce mai mulți donatori și sponsori încep să rezoneze cu ceea ce facem şi să vorbească despre valori, comunitate şi lucruri pe care le putem construi împreună. Sperăm ca aceștia să devină cât mai curând o masă critică.

Ce sfat i-ai da unei persoane la început de carieră de fundaraiser?

Să înveţe și să asculte. Trebuie să vorbeşti foarte mult cu oamenii, să intri într-un proces continuu de învățare, dar să și interiorizezi şi să crezi foarte mult în cauza socială pentu care pledezi.