Ediția XXIII | 11–13 mai 2027
Novotel Bucharest City Centre

Trăim într-o perioadă în care viitorul pare că își pierde din lumină.
Nevoile comunităților noastre cresc, iar odată cu ele, cresc și incertitudinile noastre. Cum ajungem mai repede la cei care au nevoie de noi? Cum creștem impactul și puterea noastră, fără să pierdem terenul de sub picioarele noastre?
La Conferința Națională de Fundraising din 2027, ne vom uita împreună la creșterea organizațiilor și la ce putem face ca binele să capete viteză.
Această ediție te va ajuta să faci mai mult pentru cauza ta și pentru oameni, fără să pierzi pe drum echipa sau energia și păstrând mereu în minte de ce ai pornit la drum și unde vrei să ajungi.
Binele crește când alegem să credem împreună!
Keynote speakerii ediției vor fi Kay Sprinkel Grace și Jen Shang, două voci de referință, cu o contribuție importantă la dezvoltarea filantropiei și a fundraisingului la nivel internațional.

La masterclass, ai ocazia să explorezi o temă în profunzime, să descoperi perspective noi și să lucrezi cu exemple și instrumente practice pe care le poți folosi în activitatea organizației tale. În 2027, masterclass-ul va fi susținut de Jen Shang, prima persoană din lume care a obținut un doctorat în filantropie și singurul psiholog al filantropiei din lume.
Institute for Sustainable Philanthropy
Transforming Philanthropy
Include acces la plenarele și atelierele din programul Conferinței.
O zi întreagă dedicată psihologiei filantropiei, cu învățare aprofundată și exerciții practice, alături de Jen Shang.
11-13 mai 2027
Toate cele trei zile de învățare ale #CNF2027 într-un singur bilet, la un preț mai bun.
Oferta de Super Early Bird este valabilă în limita a 25 de locuri, până la data de 30 noiembrie 2026. Următoarea etapă de înscrieri, cu oferta Early Bird, va fi deschisă la începutul lunii februarie 2027. Dacă faci parte dintr-un ONG mic și ai vrea să participi la Conferință, însă organizația ta nu poate acoperi taxa de participare, bursa poate fi soluția pentru tine. Oferim cinci burse care acoperă integral participarea la cele două zile de sesiuni ale CNF. Vezi în formularul de mai jos condițiile de eligibilitate.
Aplică pentru o bursă“Mie ce îmi dă speranță e să mă înconjor cu oameni ca cei pe care i-am cunoscut la Conferința Națională de Fundraising.”
Rally UK, speaker CNF2026
Noutăți din fundraising și din sectorul ONG, direct în inbox-ul tău.