La #CNF, ne străduim să aducem conținut relevant, dinamic și actual tuturor profesioniștilor din sector. De aceea, căutăm subiecte și speakeri care să răspundă unor niveluri diferite de experiență.
Trăim într-o perioadă în care problemele cu care se confruntă comunitățile devin mai complexe, iar nevoia pentru ceea ce oferă organizațiile nonprofit crește. La CNF 2027, ne uităm cum putem accelera dezvoltarea organizațiilor și, odată cu ea, să creștem impactul pe care îl au în comunități și la nivelul societății.
Căutăm speakeri care să împărtășească campanii, inițiative, strategii de fundraising prin care au mobilizat resurse și oameni în jurul cauzei lor, contribuind la creșterea impactului acestora. Ne dorim să descoperim exemple concrete, idei testate și lecții învățate din practică. Căutăm exemple oneste, nu neapărat perfecte, care pot inspira și sprijini alți profesioniști din domeniu.
Propunerile primite pot fi selectate ca sesiuni de sine stătătoare sau pot fi integrate în alte sesiuni ale Conferinței, în funcție de temele abordate și de relevanța lor pentru ediția din acest an.
Speakerii din cadrul atelierelor Conferinței Naționale de Fundraising își oferă timpul și expertiza pro bono pentru eveniment. Costurile de călătorie și cazare pot fi acoperite pentru speakerii proveniți din alt oraș decât București. De asemenea, toți speakerii Conferinței pot participa la restul sesiunilor din cadrul evenimentului din 11-12 mai.
Pentru a deveni speaker la Conferință, este necesar să fi participat la cel puțin o ediție anterioară a evenimentului.
Data limită de aplicare este 15 decembrie 2026.
Echipa de organizare a Conferinței va evalua propunerile în în funcție de relevanța lor pentru tema Conferinței, valoarea practică și oportunitățile de învățare pe care le oferă participanților.
Sesiunile Conferinței Naționale de Fundraising vor avea loc pe 11 și 12 mai 2027.
Pentru a aplica, te rugăm să completezi formularul de mai jos.